Interviu Cătălin Chiriac Deputy CEO Safety Broker

Thu, 04/12/2018 - 14:10
Catalin Chiriac

Cătălin Chiriac Deputy CEO Safety Broker – medicul care supervizează asigurările în orice sezon

Succesul businessului modern nu se rezumă astăzi doar la excelența CEO-ului unei companii, ci presupune o înțelegere profundă a relațiilor de parteneriat, o completare reciprocă a competențelor și, nu în ultimul rând, un flux optim al cunoștințelor disponibile. Definirea acestor relații se aplică într-o măsură deosebită tandemului CEO - Deputy CEO.

Deși știm la nivel explicativ că Deputy CEO este responsabil pentru asistarea CEO-ului în gestionarea și direcționarea organizației către obiectivele sale principale, prin îndeplinirea funcțiilor și responsabilităților esențiale, personal sau prin manageri subordonați, astăzi vom afla de la domnul Cătălin Chiriac cu exactitate ce înseamnă să fii Deputy CEO Safety Broker.
Cu o experiență de peste 15 ani în piața de asigurări, Cătălin Chiriac s-a alăturat echipei Safety Broker, în funcția de Deputy CEO, încă din noiembrie 2015. Deși pregătirea sa inițială a constat în absolvirea Facultății de Medicină și Farmacie (UMF Carol Davila – București) și practicarea acestei meserii timp de 12 ani, cunoștințele sale în domeniul financiar s-au desăvârșit atât în timpul Facultății de  Asigurări Bănci și Burse de Valori, din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) București, a Masterului Bancas (Master specializat în Bănci și Asigurări) tot în cadrul ASE București, precum și în cei 15 de ani de practică ce au urmat, în domeniul asigurărilor. Putem spune astfel că echipa Safety beneficiază de consultații gratuite, atât din spectrul medical, cât și din zona pieței de asigurări, ori de câte ori apelează la „domnul doctor”.


SB: Pentru că presupunem că trebuie să fie o poveste interesantă reorientarea profesională într-o măsură atât de diferită, te rugăm să ne povestești fără să omiți vreun detaliu cum ai ajuns de la  profesia de doctor la cea de doctor în asigurări?

CC: Desigur, o astfel de reorientare profesională are la bază o poveste de viață și un cumul de factori, iar cum toți suntem suma alegerilor pe care le facem, iată-mă după mai bine de 23 de ani de experiență, într-un cu totul alt loc decât cel ce se arăta la orizontul studentului Cătălin Chiriac. Am început ”povestea asigurărilor din viața mea” tot din zona medicală, în sensul că, la un moment dat, medicii care dețineau cabinete private trebuiau să își țină o contabilitate primară, ceea ce pentru mine a fost de ajuns să-mi doresc să fac asta în regie proprie, fără să apelez la o persoană din domeniul contabil. Desigur, m-a ajutat faptul că pregătirea mea, încă din copilărie, a fost predominant în zona matematicii, cu ambii părinți profesori de matematică, însă era nevoie de mai mult decât atât, fapt pentru care m-am hotărât să iau calea Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori – FABBV. Apoi, am avut ocazia să colaborez cu Asitrans (actualul Euroins) tot în zona medicală (unde Asigurările se întâlnesc cu Medicina), în speță pentru instrumentarea si soluționarea dosarelor de daună deschise pentru clienții cu polițe de Accidente sau Asigurări de Cheltuieli Medicale în Străinătate. Domeniul a fost extrem de interesant pentru mine, mi-a captat atenția din ce în ce mai mult, iar la finalul a 4 ani în care am prestat, în paralel, servicii medicale și servicii în domeniul asigurărilor, am ales să rămân la acesta din urma, pentru a continua să mă perfecționez și să îi ajut și pe cei din jurul meu să atingă nivelele profesionale dorite.


SB: Doctor în asigurări ajungi după mulți ani de experiență, povestește-ne un pic despre experiența ta profesională din piața asigurărilor și cum ai ajuns la Safety Broker.

CC: V-am spus cum am ajuns să lucrez în asigurări și ce alegeri m-au adus în acest domeniu, iar cum eu sunt o persoană care duce lucrurile la bun sfârșit și îmi displace total să las treburi “în coadă de pește”, am studiat continuu, am învățat câte ceva de la fiecare persoană cu care am lucrat, mi-a placut domeniul și mi-am dorit mereu să învăț lucruri noi, nu am refuzat nicio colaborare, am avut deschidere și am lucrat “cot la cot” cu actuari, cu reasiguratori și specialiști în reasigurare, cu foști comandanți de nave de la care am foarte multe lucruri din zona de asigurări maritime și, desigur, cu forța de vânzări, care în fiecare zi lansează noi provocări oricărei persoane implicate în procesul de subscriere și/sau vânzare.


SB: Deși, teoretic, știm ce presupune poziția de Deputy CEO în cadrul unei organizații, vrem să aflăm ce presupune să fii Deputy CEO la Safety Broker?

CC: Deputy CEO la Safety Broker înseamnă, pentru mine, o nouă provocare în fiecare zi, o nouă lecție pe care o înmagazinez și o utilizez pe mai departe, înseamnă să învăț mereu să soluționez situații care par similare, în moduri diferite, să cunosc clienți și parteneri care, deși par asemănători, să fie plini de surprize și de noi învățăminte, atât pentru mine ca profesionist, cât și pentru mine ca om. În esență, ca “doctor” în asigurări, încerc să ajut în ceea ce privește înțelegerea produselor de asigurare, modelarea acestora în parte
neriat cu Asiguratorii, creionarea de campanii de vânzare, ajustarea proceselor și a instrucțiunilor de lucru în funcție de modificările legislative sau cerințele pieței.


SB: Peste 70% dintre liderii români consideră că perseverența este principala calitate necesară pentru a avea succes în afaceri, chiar și înaintea abilităților de manager sau a profesionalismul. Tu care consideri că sunt acestea?

CC: Am învățat de-a lungul anilor că este o diferență între manager și lider și că, cel mai importat aspect pentru atingerea obiectivelor este să privești global și să acționezi local. De aceea, consider că fiecare dintre noi trebuie să privească în perspectivă, să urmărească permanent competiția, să caute mereu noul, căi alternative și să înțeleagă că cel mai important asset al unei companii sunt oamenii.


SB: Care a fost cea mai mare provocare pe care ai întalnit-o în contextul acestei poziții și cum ai gestionat-o?

CC: Pozițiile de management și leadership din ultimul deceniu al vieții mele m-au învatat că oamenii se bazează pe mine pentru a livra rezultate și pentru a privi în perspectivă, pentru a planifica, organiza și coordona acțiuni, pentru a defini și promova, într-un mod vizibil, misiunea organizației, pentru a stabili și menține standardele. Și, desigur, nu în ultimul rând, în tot acest răstimp, am învățat să înlocuiesc obiceiurile și superstițiile cu cunostințe și agresivitatea cu cooperarea.


SB: Ce obiective ți-ai propus pentru 2018 în echipa Safety Broker?

CC: Obiectivele mele pentru 2018 nu pot fi decât comune cu ale Organizației și, ca urmare, alături de echipă ne străduim ca implementarea IDD și GDPR să nu reprezinte un obstacol, o frână în calea forței de vânzare, ci un prilej ca Organizația să fie mai bună, mai bine pusă în valoare, mai pregatită professional, astfel încât câștigătorul final să fie Consumatorul de Asigurări.


SB: Care este strategia de piață pe care Safety Broker vrea să o aplice în 2018 pentru a-și consolida poziția de lider al pieței de brokeraj în România?

CC: 2018 va fi, în opinia mea, anul marilor modificări legislative. În acest context, la baza strategiei va sta conservarea și consolidarea businessului actual, dezvoltarea claselor de asigurări non-auto/ non RCA prin creșterea ponderii acestor produse în portofoliul Safety Broker. În acest context, un loc aparte îl are dezvoltarea businessului în zona de Corporate (Răspunderi Civile, Asigurări Agricole, Asigurări de Viață și Sănătate, Asigurări de Garanții, CMR etc).


SB: Ce impact crezi că va avea GDPR și IDD asupra consumatorului de asigurări din România?

CC: Atât prin prisma proiectelor legislative, cât și prin prisma analizelor și implementărilor de până acum din Safety Broker, impactul nu poate fi decât unul benefic Consumatorului de Asigurări. Cuantificarea acestui impact sunt sigur că se va traduce prin creșterea ponderii produselor de asigurare facultative.


SB: Cum vezi obligația de pregătire profesională continuă a intermediarilor în asigurări din perspectiva noilor reglementări europene - IDD?

CC: Atât prin prisma experienței de medic (când adunăm anual EMC – ore de Educație Medicală Continuă), cât și prin prisma activității mele de până acum din Asigurări, consider că modificarile legislative sunt nu numai utile dar și benefice celor cărora li se adresează (forța de vânzări). Este, de altfel, și firesc –locul unui examen (consumator de timp și bani) va fi luat de participarea în mod ritmic la prezentări de produse și noutăți legislative. Aceasta se va întoarce către Consumatorul de Asigurări printr-o consiliere mai bună, de calitate și mai multe polițe facultative.


SB: Știm că ești unul dintre colegii implicați activ în campaniile CSR organizate de Safety Broker prin programul Safety Care. De departe, cea mai remarcabilă acțiune a fost organizarea unei tabere de 1 săptămână la mare pentru copiii înscriși în Asociația Inimi Noi. Ce înseamnă pentru Cătălin Chiriac aceste acțiuni?

C.C.: Avându-mi originea într-un oraș de provincie, am avut ocazia să văd și să înțeleg cât este de important, atât pentru mine, cât și pentru comunitate, să mă implic mereu în bunul mers al lucrurilor și să iau parte la acțiuni în folosul celorlalți. De aceea, când Safety mi-a dat ocazia să întreprind acțiuni în beneficiul exclusiv al celor mai puțin norocoși, am fost bucuros că o pot face. Consider că CSR reprezintă un angajament continuu al fiecăruia dintre noi, de a ne comporta etic și de a contribui la dezvoltarea continuă a fiecărui individ, ajutând la îmbunătățirea calității vieții și a comunității din care facem parte.

 

 

Recent articles

Wed, 05/31/2017 - 14:43

Cobranded Safety Broker and Gothaer CMR product.

Below is a presentation of what Safe CMR means, who it is aimed at, the newness elements, liability limitations, and the competition…

Wed, 05/31/2017 - 14:40

1. What was it like when you arrived at Safety Broker, what were your individual objectives upon your arrival to the team, and what was your strategy in reaching them?

My arrival at Safety…