Crestere de 12% pentru Safety Broker

19 Iunie 2016 - 18:27

Compania de brokeraj în asigurări Safety Broker și-a majorat capitalul social, de la 25.000 lei la 300.000 lei, nivel de două ori mai mare față de cerințele prevăzute prin noua legislație în domeniu, norma 9/2015 a Autorității de Supraveghere Financiară. Majorarea de capital a fost a notificată către ASF la finalul lunii aprilie, prin repartizarea sumei de 275.000 lei din profitul net înregistrat de companie în anul fiscal 2014.


Potrivit noilor reglementari privind autorizarea și funcționarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, aceștia trebuie să aibă un capital social subscris și vărsat în formă bănească cu o valoare de cel puțin 150.000 lei, față de 25.000 lei până la momentul apariției normei 9/2015.


“Salutăm și susținem măsurile care urmăresc profesionalizarea pieței de brokeraj și, implicit, o mai bună protecție a consumatorilor de asigurări”, declară Viorel Vasile, CEO al companiei.


Chiar și în contextul schimbărilor legislative de la început de an, Safety Broker a intermediat în primul trimestru al acestui an prime brute în valoare de peste 91,3 milioane lei (echivalentul a 20,6 milioane euro), cu 12,06% mai mult decât cele 81,4 milioane lei intermediate în perioada corespondentă a anului trecut. 

Din totalul subscrierilor realizate în primul trimestru din 2015, poliţele obligatorii RCA au generat venituri de 69,4 milioane lei (comparativ cu 51,6 milioane lei în T1/2014), în timp ce asigurările auto CASCO au contribuit cu 12,6 milioane lei. 

În același interval de timp asigurările de incendiu și alte calamități naturale au adus companiei intermedieri de aproape 4,4 milioane lei, în creștere cu 4,51% față de primul trimestru din 2014.


“Așa cum am anunțat și anul trecut, în afară de obiectivele de business care vizează consolidarea poziției deținută pe piața de brokeraj din România, Safety Broker va continua procesul de transformare într-o organizație orientată în exclusivitate către clienții finali. Căci ei sunt aceia care ne permit să existăm, iar satisfacția lor este cea care ne-a permis să ajungem liderul pieței de intermediere din România”, concluzionează oficialul Safety Broker.


DESPRE NOI

Safety Broker este cel mai mare broker de asigurare independent cu capital local ce operează în România. Compania are în prezent o echipă managerială cu experiență îndelungată în asigurări și o rețea teritorială puternică în București, Alba, Arad, Argeș, Bacau, Bihor, Bistrita Nasaud, Botosani, Brasov, Braila, Buzau, Caras-Severin, Calarasi, Cluj, Constanta, Covasna, Dambovita, Dolj, Galati, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Ilfov, Maramures, Mehedinti, Mures, Neamt, Olt, Prahova, Satu Mare, Salaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timis, Tulcea, Vaslui, Valcea si Vrancea. În 2013, compania s-a extins și în Republica Moldova.

 

Pentru mai multe informații:

Ramona Dobrescu

Director PR & Marketing
Mail: ramona.dobrescu@safetybroker.ro 
Mobil: 0758-258-630

Articole recente

19 Martie 2016 - 18:43

Am început turneul lansării volumului “Constantin Brancoveanu 300 -Documente de Arhivă” !

Pentru Safety Broker, aprecierea adevaratelor valori ale neamului românesc,  promovarea...

19 Februarie 2016 - 18:44

Safety Broker anunta infiintarea unui Call-Center dedicat, in vederea informarii familiilor victimelor tragicului accident rutier produs ieri in Bulgaria - in...