Cât va costa maximum poliţa RCA în următoarele şase luni? Tariful maxim pentru şoferii fără daune va fi între 541 de lei şi 3.087 în funcţie de tipul autoturismului. Pentru şoferii cu daune tariful maxim se şi dublează Autor: Anelis Baciu

28 Octombrie 2016 - 14:44

Autor: Anelis Baciu


În următoarele şase luni persoanele fizice vor plăti un tarif maxim pentru asigurarea auto obligatorie (RCA) cuprins între 541 de lei pe an şi 3.087 lei pe an, în funcţie de vârstă şi capacitatea cilindrică a autoturismului. Aceste tarife sunt valabile la clasa B0, adică fără penalizări sau bonusuri pentru comportamentul din trafic.

Pentru şoferii care au un istoric „pătat“, adică au provocat accidente rutiere, tarifele sunt indexate, putând ajunge în cel mai rău caz la o dublare. Astfel, şoferii care au în cazierul rutier mai mult de 3 daune ar putea plăti maximum între 1.082 de lei şi 6.074 de lei pe an pentru poliţa RCA.

Cel mai mic tarif maxim calculat de Au­toritatea de Supraveghere Finan­ciară, de 541 lei pe an, va fi plătit de un şofer cu vârsta de peste 60 de ani care conduce un autoturism cu o capacitate cilindrică de sub 1.200 de centimetri cubi. Pentru un autoturism Logan, cu capacitate cilindrică de 1.200 - 1.400 centimetri cubi tariful maximpentru poliţa RCA pe un an variază între 800 de lei şi 541 de lei. Cele mai mari tarife sunt aşa cum era de aşteptat pentru şoferii tineri, sub 25 de ani, aceştia fiind consideraţi cei mai riscanţi de către companiile de asigurări.

De exemplu, cea mai scumpă poliţă de asigurare pe un an pentru şofer din Bucureşti cu vârsta mai mică de 30 de ani şi un autoturism cu o capacitate cilindrică de 1.600 centimetri cubi ajunge în prezent la 1.515 lei şi este vândută de Allianz-Ţiriac. După ce tarifele maxi­male calculate de ASF vor fi aprobate de guvern, cea mai scumpă poliţă va fi cu 60% mai ieftină decât cea mai scumpă poliţă din momentul actual. Repre­zentanţii asigurătorilor susţin că ta­rifele maximale vor avea efecte dis­criminatorii pentru clienţii persoane fizice, în condiţiile în care aceste îi fa­vori­zează pe şoferii cu conduită îndoielnică în trafic şi daunalitate mare şi îi penalizează pe cei cu un istoric bun al daunelor.

 

„Şoferii din oraşele mari şi cu daunalitate mare sunt singurii câştigaţi. Pentru ceilalţi tariful creşte“

Şoferii din marile oraşe, în care frecvenţa ridicată a accidentelor creşte nivelul daunalităţii, sunt singurii care vor beneficia de o scădere a tarifelor la RCA, în timp ce pentru ceilalţi tarifele la care vor fi încheiate poliţele vor fi mai mari în medie cu peste 20%, arată un calcul efectuat de Safety Broker, cel mai mare broker pe RCA, luând în calcul efectul de nivelare a tarifelor.

Analiza Safety a plecat de la faptul că un asigurat cu vârsta între 31 şi 40 de ani care a încheiat anul trecut o poliţă RCA pentru un autoturism Logan nou, deci la clasa B0 (fără reducere de primă sau penalizare), îşi reînnoieşte poliţa RCA. De exemplu, un şofer din Bucureşti care a încheiat o poliţă RCA la clasa B0 la un tarif de 772 de lei va plăti la reînnoirea poliţei 694 de lei în condiţiile actuale ale pieţei şi în condiţiile în care nu a avut daune. După intra­rea în vigoare a poliţei, tariful pe care el îl va plăti va fi de 549 de lei, adică în scădere cu 20%. Pentru şoferii din oraşele şi lo­calităţile mici situaţia se schimbă. Astfel, pentru un autoturism înma­tri­culat în Reşiţa, prima plătită la reînnoire este de 399 de lei în prezent şi va ajunge la 549 de lei după intrarea în vigoare a tarifelor maxime. Aceasta ar echivala cu o creştere de 38% a tarifului.

„În mare majoritate a judeţelor ţării se va plăti mai mult. În foarte multe oraşe şi localităţi mici din judeţe precum Teleorman, Prahova, Olt, Giurgiu, Tulcea, Sălaj etc. creşterea va fi de 38%. Campionii plăţilor suplimentare vor fi şoferii din Maramureş şi Covasna, unde creşterile vor fi de 78%, respectiv 50%. Numai în 12 judeţe se plătesc mai puţini bani, cea mai mare reducere de tarif fiind de doar 21%. Majoritatea sunt însă între 2% şi 9%. Am ajuns la aceste rezultate luând în calcul faptul că asigurătorii se vor duce cu tarifele la nivelul maxim, pentru a reduce pierderile, lucru de altfel admis de companii“, a explicat Viorel Vasile, managing partner la Safety Broker.

Tarifele maxime calculate de ASF sunt în prezent în consultare publică, urmând apoi să fie adoptate de Guvern şi să fie publicate în Monitorul Oficial. După publicarea în Monitorul Oficial va mai dura 10 zile până a aplicarea efectivă.

Piaţa asigurărilor RCA este o miză de peste 3 miliarde de lei anual pentru companiile locale de asigurări generale care se bazează în proporţie de 50% pe veniturile din RCA.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.10.2016

Articole recente

11 Aprilie 2018 - 14:25

Safety Broker este declarat pentru al cincilea an consecutiv Brokerul Anului de Retail! Multumim clientilor nostri, angajatilor si partenerilor nostri fara de care n-ar fi fost posibila aceasta...

11 Aprilie 2018 - 13:49

Autor: Andreea RADU

Brokerii de asigurari raman o sursa importanta de distributie a politelor de asigurare si de consiliere a consumatorilor. Valoarea primelor intermediate in 2017 a fost...